Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

VIDEO! Bărbat imobilizat de polițiști la Marginea, după un scandal în trafic

Un șofer a fost încătușat de polițiști, duminică seară, după un scandal în trafic. Bărbatul de 39 de ani, din comuna Brodina, circula pe un drum din comuna Marginea la volanul unui autoturism, iar un echipaj de poliție i-a făcut semn să oprească.

Potrivit polițiștilor, bărbatul nu a putut să prezinte polițiștilor documentele necesare pentru folia reflectorizantă montată pe geamurile mașinii și a refuzat controlul oamenilor legii și legitimarea astfel încât polițiștii a l-au imobilizat, și au început verificările. El a fost testat cu aparatul etilotest și nu era băut.

Șoferul a fost amendat de polițiști pentru că a provocat scandal, dar și pentru că avea folii neomologate pe geamuri, pentru lipsa stingătorului și a triunghiului reflectorizant.

Mai mulți martori la întregul eveniment s-au arătat scandalizați de modul în care au acționat polițiștii și au făcut mai multe filmulețe pe care le-au postat pe paginile de socializare. Clipurile au stârnit reacții pro și contra prin care este admirat modul în care au intervenit oamenii legii, dar alții susțin că a fost un abuz la adresa conducătorului auto.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*