Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Șoferiță condamnată după un accident mortal. A tăiat calea autospecialei de poliție cu mașina

O șoferiță de 44 de ani și-a primit pedeapsa, vineri, după un accident mortal pe care l-a produs în 2011. Loredana Elena Leonte a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Suceava pentru ucidere din culpă la un an și zece luni de închisoare cu suspendare.

Instanța „reduce termenul de încercare stabilit în conformitate cu disp. art. 82 alin.1 Cod penal din 1969, de la 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la 3 (trei) ani şi 10 (zece) luni închisoare”.

Accidentul s-a petrecut în ziua de 3 septembrie 2011, în jurul orelor 12:05, pe DN2, în localitatea Cumpărătura.

Femeia se afla la volanul unui autoturism a provocat un accident de circulatie ca urmare a unei manevre de schimbare a directiei de mers, fara o asigurare prealabila. În încercarea de a evita coliziunea cu autoturismul condus de aceasta, o autoutilitara a Ministerului Administratiei si Internelor, care avea semnalele luminoase si acustice în functiune si se afla în urmarirea unui autoturism (despre care se presupunea ca transporta tigari de contrabanda) a derapat si a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe acostamentul de pe partea dreapta a directiei de mers, dupa care s-a rasturnat.

În urma impactului a rezultat ranirea grava a unui politist local din cadrul Primariei Municipiului Suceava, aflat pe bancheta din dreapta fata a autoutilitarei Ministerul Administratiei si Internelor (care era în misiune) si a unui agent de politie din cadrul Politiei Municipiului Suceava-Biroul Rutier, ambii fiind transportati la Spitalul Judetean Suceava. La scurt timp, a intervenit decesul politistului din cadrul Primariei Municipiului Suceava.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*