Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Piromanul eliberat din închisoare anul trecut, reținut pentru viol

Piromanul care a incendiat pensiunea „La Dolce Vita” din Șcheia, eliberat condiționat anul trecut din penitenciar, a fost reținut, joi, pentru 24 de ore pentru viol. Petrică Mândrilă, zis „Polonic”, din Broșteni,  este cercetat că în urmă cu câteva zile ar fi violat o fată de 15 ani, după ce a ademenit-o într-un apartament din Broșteni.

El este acuzat de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, dar  și amenințare pentru că i-a spus fetei că o omoară dacă spune la poliție ce s-a întâmplat.

Polonic va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.

Bărbatul are la activ o condamnare de şapte ani de închisoare pentru că a incendiat o vilă şi o pensiune din apropierea municipiului Suceava şi alta de cinci ani şi patru luni pentru incendierea unui bloc din Broşteni.

Pe 11 februarie, individul era cât pe ce să rămână în stradă după ce apartamentul i-a luat foc.  Pompierii au reuşit să stingă rapid focul, înainte ca acesta să se extindă la tot imobilul. Salvatorii au stabilit că incendiul a pornit de la o sticlă de benzină lăsată, fără intenţie, de proprietar lângă soba de teracotă din dormitor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*