Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Ninsorile abundente au pus stăpânire pe Suceava. Se circulă în condiții de iarnă

circulatia iarna, stiri, botosani, suceavaDirecția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași informează participanții la trafic asupra faptului că, la acest moment, circulația în județele Moldovei se desfășoară în condiții de iarnă, având în vedere avertizarea Cod galben de ninsori abundente instituită la nivel regional, se arată într-un comunicat al DRDP.

Partea carosabilă se prezintă umed cu zăpadă frământată în strat de 0-1 cm pe DN 17A și DN 18, în județul Suceava, și cu strat de 2-3 cm în zona de munte a județului Vrancea. De asemenea, ninsori abundente la acest moment se înregistrează în județul Bacău, căderi de precipitații înregistrându-se și în celelalte județe. În ceea ce privește temperatura aerului, aceasta este cuprinsă între -4°C la Suceava și +4°C la Galați, însă cu vânt și tendință de zăpadă viscolită în zonele înalte.

Meteorologii anunță în continuare căderi masive de precipitații, cu viscol și depuneri de strat consistent de zăpadă, avertizarea Cod galben fiind în vigoare până mâine dimineață.

Recomandarea noastră către șoferi este de a circula cu prudență maximă, să-și programeze călătoriile, pe cât posibil, în condiții de maximă necesitate și cu informarea prealabilă cu privire la condițiile meteo. De asemenea, atenționăm că vremea nefavorabilă și scăderea temperaturilor pe timpul nopții pot genera, dincolo de zăpada frământată, fenomene precum viscol și ghețuș. Angajații DRDP Iași sunt mobilizați pe toate districtele și secțiile de drumuri naționale cu utilaje și material antiderapant, în scopul menținerii drumurilor naționale în condiții circulabile, fără blocarea acestora din cauza viscolului”, a declarat Ovidiu Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iași.

La nivelul DRDP Iași în cursul zilei de astăzi s-a intervenit cu 144 de autoutilaje și peste 650 de tone de material antiderapant (sare și clorură de calciu). Menționăm că, în conformitate cu Art. 9 din „Normativul privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice” (AND 525-2013), „pe timp de viscol, avertizat cu cod galben și/sau portocaliu, se va interveni doar în situația când sunt în pericol vieți omenești sau distrugeri materiale pe rețeaua de drumuri publice. Intervenția se va efectua din dispoziția comandamentelor județene”.

DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic pentru orice informaţii despre starea drumurilor naţionale din zona Moldovei, prin Dispeceratul său deschis în regim de permanenţă – tel. 0232/213168. Informaţii actualizate despre starea vremii şi a carosabilului pot fi obţinute şi de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Ninsorile abundente au pus stăpânire pe Suceava. Se circulă în condiții de iarnă | Moldova24

Lăsați un comentariu

*