Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

30 de rectori susțin nominalizarea lui Valentin Popa în funcția de ministru al Educaţiei

Un număr mare de rectori de la mai multe universități din țară au semnat o scrisoare de susținere pentru suceveanul Valentin Popa, pentru funcția de ministru al Educației.

„Cu o experiență de peste 25 de ani în educație, domnul profesor Valentin Popa a parcurs toate etapele carierei academice, afirmându-se ca un cadru didactic și cercetător de prestigiu în domeniul său de activitate. Activitatea managerială a domniei sale debutat în anul 2004, fiind încununată prin alegerea ca rector al Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava, dar și ca președinte al Consorțiului „Academica Plus”, care reunește 11 universități din România. Cu o personalitate dinamică, de luptător, alături de întreaga comunitate academică, domnul rector Popa a reușit transformarea Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava în ceea ce este astăzi: un număr dublu de studenți, de patru ori mai multe programe de studii, o creștere majoră a fondurilor obținute din activitatea de cercetare și extinderea într-un ritm alert a infrastructurii universitare. Din ce în ce mai multe cadre didactice de o valoare incontestabilă au ales să fie titulare la Suceava, inclusiv din rândurile diasporei științifice românești, regăsind aici un climat potrivit pentru performanță în dezvoltarea profesională. Prin punctele de vedere exprimate în cadrul reuniunilor Consiliului Național al Rectorilor, prin luările publice de poziție, domnul rector Valentin Popa a adus contribuții în toate momentele cheie de schimbare în domeniul învățământului superior, susținând excelența și calitatea în educație, dar și accesul echitabil la resurse. S-a dovedit astfel un bun cunoscător al sistemului, extrem de pragmatic și implicat, care stăpânește mecanismele de funcționare și finanțare universitară, cu viziune strategică, ancorată în tendințele la nivel european și global, toate acestea dublate de disponibilitate pentru dialog și cooperare”, se arată în scrisoarea de susținere.

Scrisoarea este semnată de:

  • rectorul Universitatii ‘Transilvania’ din Brasov, Ioan Vasile Abrudan;
  • rectorul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, Nicolae Istudor;
  • rectorul Universitatii ‘Titu Maiorescu’ din Bucuresti, Smaranda Angheni;
  • rectorul Universitatii ‘Aurel Vlaicu’ din Arad, Ramona Lile;
  • rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie din Targu Mures, Leonard Azamfirei;
  • rectorul Universitatii ‘Valahia’ din Targoviste, Calin-Dinu Oros;
  • rectorul Universitatii ‘Dunarea de Jos’ din Galati, Iulian Gabriel Birsan;
  • rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului din Timisoara, Cosmin Alin Popescu;
  • rectorul Universitatii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu, Ioan Bondrea;
  • rectorul Universitatii ‘Danubius’ din Galati, Corneliu-Andy Pusca;
  • rectorul Universitatii ‘1 Decembrie 1918’ din Alba Iulia, Valer-Daniel Breaz;
  • rectorul Universitatii din Petrosani, Sorin Mihai Radu;
  • rectorul Universitatii din Oradea, Constantin Bungau;
  • rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie din Craiova, Ion Rogoveanu;
  • rectorul Universitatii din Pitesti. Dumitru Chirlesan;
  • rectorul Universitatii ‘Ovidius’ din Constanta, Sorin Rugina;
  • rectorul Universitatii Tehnice ‘Gheorghe Asachi’ din Iasi, Dan Cascaval;
  • rectorul Universitatii ‘Vasile Alecsandri’ din Bacau, Carol Schnakovszky;
  • rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Bucuresti, Sorin Mihai Cimpeanu;
  • rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iasi, Viorel Scripcariu;
  • rectorul Universitatii Petrol – Gaze din Ploiesti, Pascu-Mihai Coloja;
  • rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucuresti, Ioanel Sinescu;
  • rectorul Universitatii ‘Politehnica’ din Bucuresti, Mihnea Cosmin Costoiu;
  • rectorul Universitatii din Craiova, Cezar Ionut Spinu;
  • rectorul Universitatii ‘Vasile Goldis’ din Arad, Coralia-Adina Cotoraci;
  • rectorul Universitatii Tehnice din Cluj Napoca, Vasile Topa;
  • rectorul Universitatii ‘Petru Maior’ din Targu Mures, Calin Enachescu;
  • rectorul Universitatii Tehnice de Constructii din Bucuresti, Radu Sorin Vacareanu;
  • rectorul Universitatii Romano-Americana din Bucuresti, Ovidiu Folcut;
  • rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara ‘Ion Ionescu de la Brad’ Iasi, Vasile Vintu.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*