Un incendiu puternic a cuprins, vineri seară, o biserică din județul Suceava. Este vorba despre biserica din lemn din satul Suha, comuna Mălini.
Nouă echipaje de pompieri și un SMURD s-au deplasat la locul respectiv, iar în jurul orei 18.00 pompierii militari se luptau cu flăcările uriașe.
După stingerea incendiului, pompierii vor stabili de la ce au pornit flăcările.
„Intervenția la fața locului a fost condusă de inspectorul șef – generalul de brigadă Ion Burlui. Flăcările au afectat acoperișul construcției și pereții portanți ai bisericii din lemn. Ne bucurăm că nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat în limitele găsite, înainte ca flăcările să se propage la un Cămin de bătrâni, în curtea căruia este construită biserica, și la construcțiile anexe din jurul clădirii afectate de foc”, susțin reprezentanții ISU Suceava.
Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul“ este în totalitate din lemn şi este concepută arhitectonic în stil maramureşean.