Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Decizie definitivă! A condus beat un Mercedes, a făcut praf două mașini și un semafor, dar nu va petrece nicio zi în închisoare

Bărbatul de 42 de ani, din municipiul Suceava, care a urcat fără permis de conducere și beat la volan și a distrus semaforul de la Nordic și a lovit un pieton, nu va sta nicio zi în închisoare.

Deși magistrații Judecătoriei Suceava l-au condamnat pe Cristian Bordeanu la un un an și cinci luni de închisoare, în iunie 2017, Curtea de Apel a decis, miercuri, să îi suspende pedeapsa. Astfel, Bordeanu a fost condamnat definitiv la un an și cinci luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de doi ani.

Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 27 decembrie 2016, fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie peste limita legală, acesta a condus autoturismul, pe bulevardul George Enescu, iar înainte de a ajunge în intersecția cu strada Universității, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în impact cu stâlpul metalic de susținere a semaforului electric amplasat în zona intersecției.

FOTO! Accident teribil! A băut până nu a mai știut de el, a distrus două mașini, a rupt un stâlp și a lovit o femeie


Loading...

loading...

2 Comentarii

  1. Danut Ababei says:

    Din respect deosebit pentru această publicație, nu pot să îmi exprim aici primul meu gând despre justiția română ! Și au pretenția să fie respectați ….

    Răspunde

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Decizie definitivă! A condus beat un Mercedes, a făcut praf două mașini și un semafor, dar nu va petrece nicio zi în închisoare | Moldova24

Lăsați un comentariu

*