Miercuri 18 Iulie 2018, Actualizat acum 198 zile 12:00 am

 

Individul băut, care a produs un accident, a fugit, apoi a pus-o pe soția sa să-și asume vina, a fost arestat preventiv

Individul de 31 de ani, care a produs un accident, după ce a urcat beat și cu permisul suspendat la volan, a fugit de la locul accidentului, apoi a pus-o pe soția sa să-și asume vina, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Este vorba despre Mihai Gușă, bărbatul care a produs un accident în seara zilei de  8 ianuarie. El conducea un autoturism Rover pe  timp de noapte şi în condiţii de ploaie, deşi exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată pe drumul judeţean D.J. 209A, pe raza localităţii de domiciliu, respectiv satul Pâraie din comuna Mălini, iar în timp ce se deplasa cu viteză, a surprins şi accidentat un bărbat de 41 de ani, care se afla pe partea carosabilă, victima suferind leziuni traumatice ce au impus de urgenţă transportarea şi internarea sa la Spitalul Judeţean Suceava.

După producerea accidentului, Guşă Mihai a abandonat victima şi a părăsit locul comiterii faptei, după care a determinat-o pe soţia sa să se prezinte în faţa organelor de cercetare penală şi să dea o declaraţie mincinoasă în calitate de martor în dosarul de urmărire penală, aceasta fiind de acord şi susţinând, contrar adevărului, că ea a condus autoturismul implicat în accidentul rutier.

„La data de 10 ianuarie 2018, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au formulat contestaţie împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care a fost respinsă propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Guşă Mihai, contestaţie ce a fost admisă, dispunându-se arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 zile începând cu data de 12.01.2018 pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului””, susțin procurorii.

Bărbat reținut după un accident grav la Mălini. Și-a rugat soția să ia vina asupra ei

loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*