Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Frumoasă și creativă! O tânără din Suceava își face singură gențile de peste un an. Cum reușește

Pentru o tânără de 20 de ani, din județul Suceava, vorba din popor „Nevoia te învață” s-a potrivit de minune. A avut nevoie de o geantă care să se potrivească cu look-ul său și pentru că nu avea niciuna la îndemână și-a făcut propria geantă, originală. Nici nu bănuia atunci că va ajunge să facă bani frumoși din asta.

Este vorba despre Ioana Zuzeac, o tânără frumoasă și muncitoare, din orașul Milișăuți. Se ghidează după dictonul „Muncă și respect” și cu multă pasiune a reușit ceea ce puține dintre tinerele de vârsta sa reușesc: să se întrețină singură, din munca ei.

„În urmă cu un an de zile aveam nevoie de un accesoriu pentru o ținută și eram într-o dilemă pe atunci, urma să îmi iau viața în piept, să nu mai depind de părinți, să le cer de fiecare dată bani pentru a-mi lua ceea ce îmi doream. Am căutat pe Internet o idee pentru a putea să îmi fac eu singură un portofel, un mini-plic. Am găsit ceva, dar nu îmi arăta fix ceea ce trebuia ca să îmi iasă portofelul. M-am chinuit, iar după multe încercări am reușit să îmi fac propriu portofel /mini-plic. Când am mers la acel eveniment, multe doamne și domnisoare m-au întrebat de unde am cumpărat mini-plicul, că ar fi și ele interesate”, povestește cu entuziasm Ioana.

Și pentru că în acea perioadă era și în căutarea unui loc de muncă, s-a gândit să facă mai multe portofele pe care apoi să le vândă.

„După multe esuări (n.r. în găsirea unui loc de muncă) m-am gândit să fac câteva portofele, să le vând. De la 2- 3 portofele am ajuns să fac peste 100,  să trimit în toată țara doamnelor de succes, patroane,  doamne simple și domnișoarelor cu stil”, ne-a spus Ioana.

Tânăra mărturisește că nu este ușor de lucrat, mai ales că totul este manual, dar cu multă migală și pasiune reușește să ducă la bun sfârșit ce își propune. Folosește reviste pe care le plastifică.

„Pe zi fac doar 2 portofele, nu sunt ușor de făcut. Trebuie lucrată bucățică cu bucățică, totul este creat manual. Pe lângă portofele mai fac și alte lucruri handmade cum ar fi ghivece pentru flori, accesorii și multe alte lucruri ce îmi trec prin cap. Pentru mine este o pasiune, nu un job”, spune Ioana.

Nu are un preț fix pentru mini plicuri. În timp, Ioana a învățat să își vândă produsele ca un adevărat profesionist. Și-a făcut pagină pe rețelele de socializare, unde își prezintă produsele, și face și reduceri sau tot felul de oferte astfel încât să își mulțumească și atragă clienții. Acum, vinde în toată țara.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Frumoasă și creativă! O tânără din Suceava își face singură gențile de peste un an. Cum reușește | Moldova24

Lăsați un comentariu

*