Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Doi șoferi din Șerbăuți și Vicovu de Sus, reținuți de polițiști. Află ce au făcut!

Doi bărbaţi de 25 şi 34 de ani au ajuns, vineri, în arestul IPJ Suceava după ce au fost identificaţi în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permise de conducere. Pentru faptele lor prin care au pus în pericol siguranţa traficului rutier şi a cetăţenilor, cei doi s-au ales cu dosare de cercetare penală.

Vineri, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, în jurul orelor 20.40, pe drumul comunal din satul Călinești, comuna Șerbăuți, la intersecția cu drumul ce duce înspre comuna Zvoriștea au observat un autoturism mergând sinuos.

S-a procedat la urmărirea autoturismului si s-a încercat oprirea acestuia prin folosirea semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei din dotare, iar după parcurgerea a aproximativ 150 de metri conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul din partea stângă a drumului public în direcția de mers.

După ce a coborât din autoturism, conducătorul a refuzat legitimarea si în aceste împrejurări a fost încătușat, fiind identificat ulterior în persoana unui bărbat de 34 ani din comuna Șerbăuți. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că nu este posesor de permis de conducere.

Şoferul a refuzat testul cu aparatul alcooltest fiind condus la Spitalul Orășenesc Siret, unde, în prezența cadrelor medicale, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a dispus măsura reținerii prin ordonanță pentru o perioadă de 24 ore față de şoferul de 34 de ani, acesta fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava.

Cercetările sunt continuate de către Secția 13 Poliție Rurală Bălcăuți sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice”.

Tot vineri, în jurul orei 2315 , o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Calea Cernăuţi, a observat un autoturism de culoare care se deplasa pe direcţia strada Romană – strada Vămii, cu viteză mare şi care la vederea autospecialei de poliţie, a virat brusc, oprind.

La volanul autovehiculului a fost identificat un tânăr de 25 de ani din oraşul Vicovu de Sus.
Fiind întrebat dacă are dreptul de a conduce valabil, acesta a declarat verbal că nu posedă permis de conducere. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că nu posedă permis de conducere.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,65 mg/l, alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la Spitalul Rădăuţi pentru prelevarea probelor biologice de sânge.
S-a luat măsura reţinerii şoferului pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*