Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Șoferi beți criță, trași pe dreapta de polițiști. Au dat etilotestul peste cap

Doi șoferi au urcat la volan deși erau beți criță. Primul a fost depistat, luni, la ora 17.40, de o patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, care a oprit pentru control pe DC neclasificat din comuna Bălcăuți, autoturismul condus de un localnic de 50 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

În aceeași zi, la ora 20.15, o patrulă din cadrul Poliției orașului Frasin a oprit pentru control pe DJ 177B, din comuna Stulpicani, autoturismul condus de un localnic de 35 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Șoferi beți criță, trași pe dreapta de polițiști. Au dat etilotestul peste cap | Moldova24

Lăsați un comentariu

*