Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

O nouă alertă meteo! Cod galben pentru județul Suceava

Meteorologii au emis, sâmbătă, o nouă alertă meteo Cod Galben pentru județul Suceava. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) avertizarea este valabilă în perioada 09 decembrie, ora 11.00 – 10 decembrie, ora 20.00.

În vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, vor fi precipitații moderate cantitativ, la început sub formă de ploaie și lapoviță, apoi vor predomina ninsorile și local se va depune strat de zăpadă.
În regiunile sudice și sud-estice precipitații locale se vor semnala în cursul nopții de sâmbătă spre duminică și în prima parte a zilei de duminică și vor fi ploi, dar trecător și lapoviță sau ninsoare.
La munte aria ninsorilor va fi în extindere începând cu masivele vestice, iar vântul va prezenta intensificări susținute.

Temporar vântul se va intensifica și în zonele joase de relief, cu viteze în medie de 45…55 km/h.

În cursul zilei de duminică (10 decembrie), treptat precipitațiile vor fi în diminuare și în restrângere.

De aemenea, începând de sâmbătă, ora 15.00, în toate zonele de munte, temporar vor fi ninsori local însemnate cantitativ și cu depunere de strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60…70 km/h, iar pe creste peste 80…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. O nouă alertă meteo! Cod galben pentru județul Suceava | Moldova24

Lăsați un comentariu

*