Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

FOTO! Ambasadorul Republicii Coreea în România, KIM Eun-joong, în vizită la Suceava

Ambasadorul Republicii Coreea în România, KIM Eun-joong, s-a întâlnit, joi, la Consiliul Județean Suceava cu președintele CJ, Gheorghe Flutur. Discuțiile s-au axat în special pe dezvoltarea unei relații bilateral avantajoase pe zona de turism.

„Excelența Sa este un bun cunoscător al zonei pentru că a fost ambasador în Republica Moldova şi Ucraina. Am prezentat potențialul economic şi cultural al județului Suceava. S-a convenit să stabilim contacte cu oameni de afaceri şi operatori în turism care să vină în Bucovina, fiind interesați de dezvoltarea bilaterală a turismului cultural, de peisaje și trasee turistice, parcuri și rezervații naturale, de satul tradițional și obiceiurile din zona, apreciind în mod deosebit mănăstirile UNESCO, precum și Cetatea de Scaun a Sucevei. Am prezentat proiectul nostru privind parcul pe industrie alimentară din zona Aeroportului, spațiile pe care le avem la dispoziție, am vorbit despre Aeroportul modernizat, excelența Sa precizând că anul viitor va veni un grup de investitori sud-coreeni care să analizeze la fața locului posibilitățile de investiții în industria alimentară şi în domeniul IT”, a spus Flutur.

La rândul său, ambasadorul Republicii Coreea în România a subliniat că va transmite companiilor sud-coreene propunerea să angajeze cât mai mulți tineri absolvenți ai Universității Ștefan cel Mare din Suceava. La discuții a fost prezent şi Lucian Gheorghiu, președintele executiv al Camerei de Comerț şi Industrie Suceava care a trecut în revistă resursele naturale din zonă, lemn, ape minerale, minereuri, fructe de pădure, precum şi forța de muncă calificată şi s-a convenit stabilirea unor contacte între CCI şi investitorii sud-coreeni.

„De asemenea am fost de acord cu propunerea domnului ambasador privind încheierea unui acord de înfrățire cu o regiune din Coreea de Sud”, a precizat șeful județului.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Ambasadorul Republicii Coreea în România, KIM Eun-joong, în vizită la Suceava | Moldova24

Lăsați un comentariu

*