Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Universitarul sucevean Ovidiu Ghiuță, coordonator al comitetului de selecție pentru Prix jeune entrepreneur(e) francophone 2017

Organizația Internațională a Francofoniei, în parteneriat cu Guvernul din Nouveau Brunswick și cu participarea Ernst & Young, a organizat prima ediție a „Prix jeune entrepreneur(e) francophone 2017” (Premiul pentru tânărul/a antreprenor/antereprenoare francofon/ă 2017).

Premiile, organizate pe două secțiuni, femei și bărbați, vor fi acordate la Paris, pe 25 noiembrie, la Conferinţa Ministerială a Francofoniei. Pe lângă valoarea de capital de imagine pentru fiecare câștigător, marele premiu constă și în suma de 10.000 de euro (valabil pentru fiecare secțiune).

În perioada 16 septembrie – 30 octombrie, conf.univ.dr.ec. Ovidiu-Aurel Ghiuță a fost coordonator al Comitetului de selecție pentru acest premiu. În perioada 24 – 27 octombrie, dumnealui s-a aflat la sediul Organizației Internaționale a Francofoniei (Paris), unde a participat la reuniunea juriului de concurs pentru desemnarea câștigătorilor.

Ovidiu Ghiuță, doctor în Științele gestiunii al Universității din Rouen și colaborator al Organizației Internaționale a Francofoniei, a declarat: „Consider că această primă ediție Tânărul antreprenor francofon a fost un real succes și sunt onorat de faptul că Organizația Internațională a Francofoniei m-a invitat pentru a coordona Comitetul de selecție. Succesul este marcat atât prin numărul de candidaturi, cât și prin calitatea candidaților. Au fost evaluate peste 100 de candidaturi ale tinerilor din țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei. Din comitetului de selecție au făcut parte experți din Canada, Franța și Camerun. A fost o muncă importantă, deoarece am creat scale de evaluare precise pentru a putea diferenția candidaturile tinerilor antreprenori care au obținut rezultate remarcabile. De asemenea, am folosit metode prin care am încercat să eliminăm diferențele dintre economiile diferitelor țări. În evaluare, pe lângă indicatori economici, am luat în considerare viziunea antreprenorului, stretegia de gestiune aplicată, inovația, contribuțiile la economia verde și responsabilitatea socială ”.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Universitarul sucevean Ovidiu Ghiuță, coordonator al comitetului de selecție pentru Prix jeune entrepreneur(e) francophone 2017 | Moldova24

Lăsați un comentariu

*