Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO! Amenzi de 23.000 de lei date de Garda Forestieră. Ce nereguli au găsit la un operator economic

Pe drumul forestier Drăgușina, administrat de către ocolul silvic Marginea, situat pe raza comunei Sucevița, fost identificat, pe 13 noiembrie, un mijloc de transport constituit dintr-un ansamblu de 2 vagoane ce transporta tocătură obținută din masă lemnoasă, se arată într-un comunicat al Gărzii Forestiere Suceava.

„Întrucât la solicitarea lucrătorilor Gărzii Forestiere Suceava, șoferul și însoțitorul transportului nu au prezentat documetele legale de proveniență și transport s-a solicitat sprijinul lucrătorilor IPJ Suceava, (organ abilitat pentru constatarea și sancționarea transporturilor ilicite de materii prime, altele decât materiale lemnoase), care au procedat la sancționarea operatorului economic deținător la încărcături și la confiscarea întregii încărcături. Pentru stabilirea provenienței masei lemnoase transportate ilegal, lucrătorii Gărzii Forestiere Suceava au demarat verificări în fondul forestier limitrof DAF Drăgușina precum și la operatorul economic care a furnizat materia primă”, arată inspectorul șef al Direcției Forestiere, Mihai Gășpărel.

În urma verificărilor au fost constatate nereguli în ceea ce privește modul de exploatare al masei lemnoase, drept pentru care au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în sarcina titularului autorizației de exploatare în valoare totală de 10000 lei.

Totodată, în urma verificării activității operatorului economic au fost constatate abateri de la legislația silvică în vigoare în ceea ce privește evidența materialului lemnos, respectiv au fost constatate lipsuri în depozitul de buștean gestionat de către operatorul economic.

Astfel au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale totalizând 13000 lei și a fost imputată o cantitate de 33  mc buștean foioase ce valorează 3800 lei.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Amenzi de 23.000 de lei date de Garda Forestieră. Ce nereguli au găsit la un operator economic | Moldova24

Lăsați un comentariu

*