Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Peste 500 de suceveni au avut telefoanele ascultate în acest an

La Curtea de Apel Suceava au fost înregistrate 16 cereri de autorizare privind supravegherea tehnică, din care trei au fost respinse de judecători. La Tribunalul Suceava au fost înregistrate, în acelaşi interval, 510 dosare de supraveghere tehnică, scrie Adevarul.

De la începutul anului 2017 şi până în prezent, Curtea de Apel Suceava a înregistrat un număr de 16 cereri de autorizare privind supravegherea tehnică  (ascultări telefoane, înregistrări ambientale, etc.) din care două cereri au fost formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, două cereri formulate de DIICOT Suceava şi 12 cereri formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Din cele 16 cereri de autorizare privind supravegherea tehnică 13 au fost admise şi 3 au fost respinse”, au arătat reprezentanţii Curţii de Apel Suceava. La Tribunalul Suceava, au fost înregistrate în acelaşi interval un număr de 510 de dosare de supraveghere tehnică. Cifrele rezultate din aprobările date de Curtea de Apel şi Tribunalul Suceava, pentru înregistrări audio, ambientale ori de alt gen din categoria „supravegherii tehnice”, sunt mari.

Pentru peste 520 de suceveni s-a primit acordul de ascultate în acest an, prin orice mijloace, doar în baza deciziilor luate de Curtea de Apel şi Tribunalul Suceava. În urmă cu un an, în mod oficial, 1.000 de suceveni au avut  telefoanele ascultate. Cifra este mare faţă de ceea ce s-a prezentat pentru anul acesta dar trebuie de reţinut că anul încă nu s-a terminat iar grosul solicitărilor oficiale adresate judecătoriilor încă nu au fost făcute publice.

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/suceava/520-suceveniau-avut-telefoanele-ascultate-primele-10-luni-acestui-an-1_5a045b675ab6550cb8fd5a05/index.html


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Peste 500 de suceveni au avut telefoanele ascultate în acest an | Moldova24

Lăsați un comentariu

*