Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Unul dintre indivizii care au tâlhărit o primăriță din Suceava a fost prins după o căutare de opt ani

Unul dintre indivizii care au tâlhărit o primăriță din județul Suceava a fost prins după opt ani de căutări. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani, ucrainean, care împreună cu alți patru indivizi au intrat prin efracție în casa primăriței din Voitinel, Maria Plețca, au legat-o pe femeie, au amenințat-o cu un pistol, au jefuit-o, apoi s-au făcut nevăzuți.

Melnyk Volodymyr Petrovici a fost prins, vineri, în Federația Rusă, pe numele său fiind emis un mandat de arestare în lipsă încă din 2011.

Sâmbătă acesta a ajuns în Arestul IPJ Suceava.

La începutul lunii octombrie 2009, primăriţa comunei Voitinel, Maria Pleșa, a fost sechestrată în propria casă, agresată şi jefuită de patru indivizi mascaţi. Dintre aceştia a fost identificat imediat de către anchetatori numai Costică Niţu, acum de 43 de ani, din oraşul Vicovu de Sus. Acesta a şi fost arestat atunci pentru o perioadă de 29 de zile, pe numele său fiind pusă în mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie.

Procurorul a stabilit că într-o noapte de sâmbătă spre duminică de la începutul lunii octombrie 2009, Niţu a pătruns fără drept însoţit de alte trei persoane necunoscute în locuinţa aparţinând Mariei Pleşca din comuna Voitinel. Atât Niţu cât şi ceilalţi trei coautori ai faptei aveau faţa acoperită cu cagule pentru a nu fi recunoscuţi. Unul dintre aceştia având asupra sa un pistol, a ameninţat-o pe femeie şi toţi, exercitând acte de violenţă împotriva sa, au imobilizat-o, legând-o la mâini şi la picioare cu o sfoară, au încercat să o stranguleze cu un prosop luat din garajul casei, i-au acoperit capul cu o pernă.

Conform datelor oferite la acea vreme de anchetatori, din casa Mariei Pleşca hoţii au furat suma de suma de 4.500 de lei, un telefon mobil şi două sticle de vin, valoarea totală a prejudiciului fiind de 5.500 de lei. Niţu a susţinut în permanenţă că este nevinovat, dar anchetatorii au identificat destule probe care să îl incrimineze şi care au fost acceptate de prima instanţă.Costică Niţu, singurul suspect identificat ca făcând parte din gruparea care a sechestrat-o şi tâlhărit-o la începutul lunii octombrie a anului 2009 pe primăriţa din Voitinel, Maria Pleşca, a fost achitat pentru aceste fapte de Curtea de Apel Suceava după ce anterior, Judecătoria Rădăuţi îl condamnase la trei ani de închisoare pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.

Pedepsele pentru complicitate la violare de domiciliu şi tâlhărie au fost contopite cu cea aplicată într-un alt dosar în care Costică Niţu a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru ucidere din culpă urmând ca acesta să execute doar această pedeapsă. Judecătorii Curţii de Apel au respins ca nefondat, recursul declarat de Maria Pleşca împotriva sentinţei penale nr. 114 din data de 18.02.2013 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi.

A fost în schimb admis recursul declarat de Costică Niţu împotriva aceleiaşi sentinţe. S-a dispus casarea în parte a sentinţei penale mai sus menţionată şi în rejudecare: a înlăturat , din sentinţa penală atacată, dispoziţia de aplicare a prevederilor art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, vizând concursul de infracţiuni precum şi cea de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.

Judecătorii au dispus contopirea pedepselor stabilite în sarcina inculpatului prin sentinţa penală atacată pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la violare de domiciliu şi tâlhărie cu cele stabilite prin sentinţa penală nr. 32 din 19.01.2010 a Judecătoriei Rădăuţi, în care Niţu a fost condamnat pentru ucidere din culpă în pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, în regim privativ de libertate.

Localnic omorât și fugă de la locul accidentului

În data 3 februarie 2008, Ştefan Crăsneanu, de 50 de ani, se deplasa pe marginea DJ din Bilca. A fost lovit violent din spate de un autoturism marca Mazda, iar șoferul nu a oprit ci a plecat mai departe.Pietonul a decadat iar poliţiştii au început căutările. La circa 30 minute de la tragedie , autrul a fost depitat în persoana lui Costică Niţu, din Vicovu de Sus, de 37 de ani, la acea vreme..El s-a prezentat la poliţie alături de soție și susținea cu tărie că cu femeia era la volan, însă poliţiştii aveau informaţii că realitatea este alta. Șoferul a fost depistat cu o concentraţie de 0,52 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Soții au pus fuga de la locul accidentului pe seama şocului . Costică Nițu a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără ca infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului să mai fie reţinută pe numele său. Curtea de Apel a dispus achitarea lui Costică Niţu pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, şi l-a obligat să plătească părţii vătămate/civile Maria Pleşca suma de 6.500 lei (în loc de 10.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare din primă instanţă, reprezentând onorariu avocat ales, conform chitanţelor depuse la dosar. A fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de Maria Pleşca de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare din recurs, reprezentând onorariu avocat obligând-o pe aceasta la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs. Sentinţa este definitivă.

La aproape un 1,5 ani de închisoare, el a fost lăsat în libertate după ce Comisia Rogatorie a stabilit că poate pleca acasă pentru bună purtare și colaborare cu oamenii legii. Între timp,Costică Nițu și-a reluat abilitățile de contrabanist iar filiera cel mai probabil ajunge în Capitală din moment ce acesta a fost prins de oamenii legii din București.

Agresorul primăriței din Voitinel, dar și soția acestuia, arestați la București


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*