Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Și-a angajat hoț la firmă. Un angajat a furat mașina unei societăți și a ieșit la plimbare

Angajatul unei societăți comerciale din comuna Putna, un bărbat de 48 de ani, a furat autoutilitara firmei și a ieșit cu ea la plimbare. Vineri dimineață, însă, în timp ce conducea autovehicolul, a fost oprit de polițiști pentru control pe DC Sihăstria, din comuna Putna.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Totodată, din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, autoutilitara aparține unei societăți comerciale din comuna Putna, unde bărbatul de 48 de ani este angajat și care, fără acordul administratorului, a sustras vehiculul de la sediul firmei și l-a condus pe drumul public. Autoutilitara fără avarii, a fost predată administratorului societății. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „furt în scop de folosință”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*