Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Spectacolul de dans contemporan „Tabularasa”, la Suceava

Echipa proiectului „Coregrafii sociale” va prezenta, în zilele următoare, spectacolul de dans contemporan Tabularasa.

Evenimentul este rezultatul unui proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, desfășurat în colaborare cu Centrul Național al Dansului București. Acesta își propune să exploreze întrepătrunderea dintre viața socială, arta dansului și spiritualitate în dansul contemporan, fiind rodul unei serioase cercetări academice.

Spectacolul propus publicului sucevean evidențiază rolul dansului în vindecarea traumelor personale și sociale, incluzând elemente africane și sudamericane, în interpretarea a 10 dansatori din Columbia, România, Egipt, Finlanda, SUA și Canada. Coregrafia este produsul colaborării dintre Natalie Cohen (SUA), Momo Sanno (România) și Emma Damarise Ste. Marie (Canada), aceștia fiind prezenți pe scenă și în postura de dansatori.

Programul reprezentațiilor este următorul:
24.09.2017/19:00 Auditorium Joseph Schmidt, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
25.09.2017/19:00 Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava
27.09.2017/19:00 Cetatea de Scaun a Sucevei, Curtea interioară (în funcție de condițiile meteo)
29.09.2017/19:30 Sala „Stere Popescu”, Bd. Mărășesti 80, București.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Spectacolul de dans contemporan „Tabularasa”, la Suceava | Moldova24

Lăsați un comentariu

*