Marti 16 Aprilie 2024, Actualizat acum 106 zile 12:00 am

Acțiuni de prevenire și control la Suceava, de Ziua Europeană fără persoane decedate prin accidente rutiere

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu

Inspectoratul Județean de Poliție Suceava a desfășurat o serie de acțiuni de prevenire și control la nivelul județului, joi, 21 septembrie, de Ziua Europeană fără persoane decedate prin accidente rutiere.

Având în vedere Proiectul Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL) prin care ziua de 21.09.2017 a fost declarată ”Ziua Europeană fără persoane decedate prin accidente rutiere”, pe raza județului Suceava, polițiștii rutieri și cei de ordine publică cu sarcini pe linie rutieră au organizat și desfășurat acțiuni în sistem integrat pe toate categoriile de drum cu risc crescut de accidente rutiere.

Poliţiştii au reamintit şoferilor să conducă prudent, respectând viteza legală şi celelalte reguli de circulaţie, să sporească vigilenţa în preajma pietonilor, copiilor, bicicliştilor, persoanelor în vârstă, dar şi să poarte centura de siguranţă.

În urma acţiunii s-a constatat că obiectivul prioritar a fost realizat, la data de 21.09.2017, pe raza județului Suceava nefiind înregistrate accidente rutiere grave, soldate cu decesul unor persoane, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.

În schimb, au fost constatate 11 infracțiuni la regimul circulației rutiere, fiind aplicate 377 de sancțiuni contravenționale pe linie rutieră, din care 141 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 65 pentru lipsa portului centurii de siguranță, 8 pentru nerespectarea regulilor de depășire și 163 pentru alte abateri.

De asemenea, au fost sancționați contravențional 11 bicicliști, mopediști și conducători de atelaje hipo, au fost reținute 24 de permise de conducere şi au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Acțiuni de prevenire și control la Suceava, de Ziua Europeană fără persoane decedate prin accidente rutiere | Moldova24

Lăsați un comentariu

*