Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Peste 4.000 de doze de vaccin pneumococic repartizate județului Suceava. Când începe campania de vaccinare

Peste 4.000 de doze de vaccin pneumococic au fost repartizate de Ministerul Sănătății Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava. Directorul executiv al DSP Suceava, Cătălina Zorescu, a precizat că începând cu data de 01.10.2017 se va da startul campaniei de vaccinare cu vaccinul pneumococic conjugat 13 valent- Prevenar 13.

Campania debutează cu vaccinarea copiilor născuți în luna august (cei care împlinesc 2 luni în luna octombrie) și va continua conform Calendarului Național de Vaccinare. Vaccinul se administrează la vârstele de 2, 4, respectiv 11 luni și va fi distribuit în toată țara în perioada 18-20 septembrie 2017. Pentru județul Suceava au fost repartizate 4060 de doze de vaccin.

„Informații detaliate au fost trimise medicilor de familie prin scrisoarea metodologică elaborată de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile București. Acest vaccin asigură protecția împotriva bolii pneumococice, o infecție cauzată de bacteria Steptococcus pneumoniae care poate produce o serie de afecțiuni grave ca pneumonia, meningita, septicemia și infecții mai puțin severe ca otita medie și sinuzita”, transmite Zorescu.

Boala pneumococică este frecvent întâlnită în rândul copiilor și poate fi prevenită prin vaccinare, îmbunătățirea condițiilor de viață (reducerea aglomerației și a poluanților aerului din interior) și promovarea alimentației la sân în primele 6 luni de viață.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Peste 4.000 de doze de vaccin pneumococic repartizate județului Suceava. Când începe campania de vaccinare | Moldova24

Lăsați un comentariu

*