Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

FOTO & VIDEO! Incendiu devastator în piața Burdujeni. Focul a cuprins un bar și mai multe tarabe

Un incendiu a cuprins, vineri, mai multe tarabe, dar și un bar din piața Burdujeni din municipiul Suceava.

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, au intervenit, în jurul orei 02.40,  cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la piaţa agroalimentară din cartierul sucevean Burdujeni.
La sosirea echipajelor, ardeau mai multe tarabe şi acoperişul unui bar, cu pericol de propagare la construcţiile învecinate.

Pe timpul intervenţiei, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical unui bărbat, în vârstă de 56 de ani, care a suferit arsuri minore la nivelul mâinilor. Ulterior, acesta a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean, pentru tratament de specialitate.

Au ars 19 tarabe şi bunuri din interiorul acestora, respectiv ambalaje, legume şi fructe. A mai ars structura din lemn de la acoperişul barului, pe 110 mp, şi de la o cizmărie, pe 3 mp. S-au degradat alte 5 tarabe şi bunuri materiale ale barului (tâmplărie din PVC, uşi metalice şi bunuri din interior), precum şi structura din lemn de la acoperişul cizmăriei.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la o lumânare tip candelă, lăsată aprinsă şi nesupravegheată. Incendiul a fost lichidat la ora 5:20, iar pompierii au salvat barul, cizmăria şi restul construcţiilor învecinate”, potrivit ISU Suceava.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO & VIDEO! Incendiu devastator în piața Burdujeni. Focul a cuprins un bar și mai multe tarabe | Moldova24

Lăsați un comentariu

*