Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Minoră rănită după ce a căzut dintr-o autoutilitară

O minoră de 16 ani a fost rănită, marți, după ce a căzut din bena unei autoutilitare. Incidentul s-a produs în jurul orei 08.00, când în timp ce conducea autoutilitara pe DJ 177C, din comuna Valea Moldovei, un localnic de 34 de ani, a transportat persoane în bena autoutilitarei, neluând măsuri corespunzătoare de asigurare a transportului şi de închidere a prelatei. Astfel că, în momentul efectuării unui viraj, o minoră de 16 ani, din localitate, ce se afla în bena autoutilitarei, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.

După incident, conducătorul auto a oprit autovehiculul, a coborât şi a purtat o discuţie cu minora, care a declarat faptul că, nu a suferit leziuni, evenimentul rutier nefiind sesizat poliției.

Ulterior, în jurul orei 10.45, întrucât acuza dureri, minora însoţită de mama sa, s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Conducătorul auto de 34 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Minoră rănită după ce a căzut dintr-o autoutilitară | Moldova24

Lăsați un comentariu

*