Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

55 de primării din județul Suceava au depus inițiative pentru acțiuni dedicate Centenarului

Un număr de 55 de primării din județul Suceava au depus la Instituția Prefectului propunerile lor de acțiuni, proiecte și manifestări de aniversare a Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri de la nivelul județului Suceava.

Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) va prelua activitățile și structurile Departamentului Centenar. Schimbarea are în vedere capacitatea instituțională a MCIN, rolul și atribuțiile acestuia, pentru buna desfășurare a acțiunilor și manifestărilor prilejuite de aniversarea, în anul 2018, a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) și a Primului Război Mondial.

La nivelul județului Suceava, Instituția Prefectului a propus 2 acțiuni, Consiliul Județean -17 acțiuni /proiecte.

Din cele 114 unități administrativ –teritoriale au dat curs solicitării un număr total de 98, din care  55 primării au transmis inițiative pentru acțiuni dedicate Centenarului; 43 primării, până la această dată, nu și au propus acțiuni dedicate acestui eveniment.

Cele mai multe dintre acțiunile propuse vizează organizarea de manifestări culturale, spectacole aniversare, ceremonii și activități precum sesiuni, simpozioane, dezbateri, filme documentare, expoziții care să cinstească memoria eroilor și victimelor Primului Război Mondial dar și proiecte de infrastructură.

Un număr de 25 primării au propus proiecte de realizare, reconstrucție, reabilitare și restaurare monumente dedicate eroilor români. (Suceava, Fălticeni, Siret, Vatra Dornei, Vicovu de Sus, Adâncata, Berchișești, Bilca, Boroaia, Cîrlibaba, Comănești, Cornu Luncii, Dolhești, Fîntînele, Frumosu, Fundu Moldovei, Gălănești, Horodnis de Sus, Horodniceni, Moara, Putna, Satu Mare, Stroiești, Șerbăuți și Volovăț).

Guvernul României, va analiza în mod unitar la nivel național propunerile privind acţiunile şi proiectele de aniversare a Centenarului României şi a Primului Război Mondial formulate de ministere și autorităţi publice și va fundamenta oportunitatea şi modalitatea de finanțare pentru bugetul anului 2018.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. 55 de primării din județul Suceava au depus inițiative pentru acțiuni dedicate Centenarului | Moldova24

Lăsați un comentariu

*