Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Administratorul unei firme de drumuri din Rădăuți, judecat pentru evaziune fiscală. Ce prejudiciu a adus statului

Administratorul unei firme de drumuri din Rădăuți a fost trimis în judecată de procurori pentru evaziune fiscală. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Lazăr Constantin Vazile, cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, precum și a inculpatului Chelu Cristian, cercetat în stare de libertate pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

Anchetatorii arată că societatea C. S.R.L. a fost înființată în iunie 1998, are sediul social în municipiul Rădăuți și mai multe puncte de lucru în localitatea Marginea.

S.C. C. S.R.L. are ca principal obiect de activitate efectuarea de lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor, iar încă din anul 2004 administrator al societății este inculpatul Lazăr Constantin Vasile.

În desfășurarea activității sale economice, S.C. C. S.R.L. s-a aprovizionat în mod constant cu combustibil, necesar în vederea alimentării utilajelor și autovehiculelor utilizate în activitatea economică (realizarea de lucrări de construcție — drumuri).

În perioada 2010 — 2011, principalul furnizor de combustibil, respectiv de motorină, al S.C. C. S.R.L. era o societate comercială din județul Suceava.

În paralel cu achiziționarea în realitate de cantități de combustibil de la această societate, necesară desfășurării activității, în perioada decembrie 2010 — decembrie 2011, Lazăr Constantin Vasile a înregistrat în evidențele contabile ale societății și pretinsa achiziție a altor cantități de combustibil pe care i le-ar fi livrat un al doilea furnizor, fictiv, respectiv S.C. G.V. S.R.L., București, societate administrată de inculpatul Chelu Cristian.

Astfel, în perioada decembrie 2010 — decembrie 2011, Lazăr Constantin Vasile, în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L. Rădăuți, a înregistrat în evidențele contabile ale societății operațiuni economice fictive, respectiv achiziția de la S.C. G.V. S.R.L. București, în baza a 24 de facturi și avize de însoțire a mărfii, a cantității de 440.080 litri de motorină Euro 5, în valoare de 1.757.093 lei.

Înregistrarea acestor operațiuni fictive în evidențele contabile a avut ca scop obținerea de avantaje fiscale pentru S.C. C. S.R.L., respectiv majorarea nejustificată a cheltuielilor societății cu suma pretins plătită pentru combustibilul ‘achiziționat’, precum și deducerea nejustificată a TVA-ului aferent operațiunilor de achiziție.

În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 702.837 lei, prin deducerea ilegală a TVA în sumă de 421.702 lei și sustragerea de la plata impozitului pe profit în sumă de 281.135 lei.

În activitatea sa infracțională, inculpatul Lazăr Constantin Vasile a fost sprijinit în mod esențial de către inculpatul Chelu Cristian, care, în calitate de administrator al S.C. G.V. S.R.L., i-a furnizat facturi fiscale și avize de însoțire false, care atestau în mod nereal livrarea cantității menționate de motorină, acestea fiind folosite ca documente justificative în evidențele contabile ale S.C. C. S.R.L.. De asemenea, inculpatul Chelu Cristian i-a furnizat lui Lazăr Constantin Vasile contul bancar al societății pentru a se efectua o așa-zisă plată a operațiunilor fictive, pentru a crea aparența de legalitate și realitate, însă sumele de bani virate cu titlu de plăți au fost retrase în numerar în cea mai mare parte, nefiind folosite în activitatea economică a societății așa-zis furnizoare.

Înregistrarea operațiunilor fictive pretins derulate între S.C. C. S.R.L. și S.C. G.V. S.R.L. în evidențele contabile ale S.C. C. S.R.L. a fost constatată de către comisarii Gărzii Financiare — Secția Județeană Suceava în cadrul unui control inopinat, desfășurat în perioada 18 februarie — 19 martie 2013, având ca obiectiv verificarea legalității operațiunilor economice, respectiv achiziții de bunuri de pe teritoriul național, precum și a modului de înregistrare în contabilitate a acestor operațiuni și a cuprins activitatea desfășurată de societate în perioada decembrie 2010 — decembrie 2011.

Comisarii din cadrul Gărzii Financiare — Secția Județeană Suceava au constatat că S.C. C. S.R.L. a fost implicată în perioada 2010 — 2011 într-un circuit economic fictiv, respectiv: S.C. G.G.O. S.R.L. București (societate declarată inactivă din data de 07.10.2010) ar fi livrat mărfuri către S.C. G.V. S.R.L. București, societate care la rândul său a livrat mărfuri către S.C. C. S.R.L. Rădăuți, operațiuni comerciale ce nu au avut loc în realitate.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost achitat integral de S.C. C. S.R.L..

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Suceava.

„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmit procurorii.


Loading...

loading...

2 Comentarii

  1. DAN says:

    zii frate ca este vorba de COSADEL MARGINEA .CE VA ASCUNDETI DUPA DEGETE CU PRESCURTARI SI ABREVIERI, sa stim si noi cine sunt hotii

    Răspunde

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Administratorul unei firme de drumuri din Rădăuți, judecat pentru evaziune fiscală. Ce prejudiciu a adus statului | Moldova24

Lăsați un comentariu

*