Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

VIDEO scandalos! O femeie care a mers cu copilul la consultație, agresată de un medic. „Când o să aibe bube pe tot corpul o să fie o urgență”

O femeie din Suceava, care a mers cu copilul la medic, în Policlinica Areni, din municipiul Suceava, a fost agresată de medicul alergolog Ana Maria Scurtu.

Carmina Dăscălescu a bătut la ușă după o oră de așteptare, iar acest lucru a înfuriat-o pe doctoriță. Aceasta a început să o îmbrâncească pe femeie și chiar a lovit-o. Totul a fost filmat de mama copilului cu un telefon mobil.

AUGUST 2017, cam așa se întâmplă după O ORĂ de așteptat cu copilul și cu acordul ei, în fața cabinetului dnei dc. SCURTU ANA – MARIA – Alergolog POLICLINICA SV, te scoate afară îmbrâncindu-te, speriind copilul și strângându-te de gât. Motivul: programul se termină iar copilul meu nu prezintă tot corpul bube pentru a fi o urgentă (dar de fapt nici nu știa ce are, de ce venisem, copilul avea altă problemă), să mă programez săptămâna viitoare că are o alta pacientă de consultat care prezintă urticarie pe spate.”Când o să aibe bube pe tot corpul atunci o să fie o urgentă, nu acum.” zise domnia sa. Concluzia va rog să o trageți dvs.!”, a scris, sâmbătă, Carmina Dăscălescu pe pagina sa de socializare, atașând clipul în care este agresată.

Medicul a fost reclamat la Colegiul Medicilor.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. VIDEO scandalos! O femeie care a mers cu copilul la consultație, agresată de un medic. „Când o să aibe bube pe tot corpul o să fie o urgență” | Moldova24
  2. Reacția doctoriței de la Poclinica Suceava după ce a fost filmată agresând o mamă venită cu copilul la consultație | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*