Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

O companie britanică a cumpărat 50% din drepturile pentru explorarea concesiunii de hidrocarburi din Suceava

Compania britanică Prospex Oil&Gas a achiziționat de la Raffles Energy SRL, filială deținută integral de Raffles Energy Group, o participație de 50% din drepturile de explorare aferente concesiunii de hidrocarburi EIV-1 Suceava, din nord-estul României, pentru care va plăti 750.000 euro.

Acordul semnat cu Raffles vizează o zonă de explorare din concesiunea Suceava, ce include o descoperire nedezvoltată de hidrocarburi la Grănicești și mai multe licențe de prospectare aflate în diferite stadii de dezvoltare, scrie profit.ro.

Totodată, Prospex s-a angajat să contribuie cu până la 550.000 euro la cheltuielile aferente programului de explorare din a doua jumătate a acestui an, fonduri ce vor fi strânse de la investitori, cel mai probabil printr-o emisiune de noi acțiuni.

Acordul cu Raffles include și proiectul sondei de gaz metan de la Baineț, pe care Raflles, în calitate de operator al concesiunii Suceava, intenționează să o foreze în luna septembrie. Sonda va fi forată la o adâncime de 600 metri, costul total al proiectului, inclusiv pregătirea sondei pentru producție, fiind estimat la 800.000 euro. Sondele și unitățile de producție de la Climăuți și Dornești Sud, deținute de Raffles și Zeta Petroleum (Suceava) SRL, nu fac obiectul înțelegerii.

Citește mai mult aici


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. O companie britanică a cumpărat 50% din drepturile pentru explorarea concesiunii de hidrocarburi din Suceava | Moldova24

Lăsați un comentariu

*