Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

DJST Suceava: Anul trecut, costul mediu pe competiţie a fost de 1505 lei

În județul Suceava, în anul 2016, în cadrul Programul „Promovarea Sportului de Performanţă” au fost un număr de 94 de actiuni/competiții planificate la începutul anului și s-au realizat 159 dintre care un număr de 103 acțiuni au fost finanțate cu suma toatală de 154.838 lei din subvenție și 246 lei din veniturile proprii ale Direcției Județene de Sport. Costul mediu pe competiţie a fost de 1505 lei, se arată într-o informare a Prefecturii Suceava privind activitatea DJST Suceava.

Pentru susţinerea activităţii de performanţă: au fost finanţate cheltuieli cu alimentaţia de efort, pregătirea sportivilor în cantonamente şi semicantonamente în sumă de 23869 lei pentru 177 sportivi.

Contribuţii la loturile naţionale au fost la următoarele ramuri de sport: arte marţiale, atletism, canotaj, fotbal, handbal, hochei pe iarbă, lupte, rugby, tir, tir arc, volei, softball, schi, sanie, skeleton, unde au participat un nr. de 193 sportivi la loturile naţionale şi 8 antrenori.

Alte rezultate obţinute cu participare internaţională: în luna septembrie s-a desfăşurat concursul internaţional Cupa Est Europeană de Cadeți, la Rădăuți, unde au participat sportivi din România, Ucraina, Polonia, Bulgaria si Republica Moldova.

Sprijinul acordat loturilor care s-au pregătit pe raza judeţului Suceava – acesta a fost dat sportivilor de la disciplinele sanie, tir sportiv, tir cu arcul şi canotaj.

Dintre activităţile în colaborare cu federaţiile, altele decât etapele locale şi judeţene, DJST Suceava a colaborat la acţiuni sportive cu următoarele federaţii sportive naţionale:
1.Federaţia Română de Atletism – Campionatul Naţional de Alergare Montană
2.Federaţia Română de Bridge – Memorialul Teodorescu
3.Federaţia Română de Tenis – Cupa Persil, BCR Tenis Partener
4.Federaţia Română de Modelism – Campionat Naţional
5.Federaţia Română de Tir cu Arcul – Campionatul Naţional de Copii, et.1
6.Federaţia Română de Handbal – Turnee Zonale ale Campionatelor Naţionale de Handbal F+M.
7.Federaţia Ecvestră Română – Cupa Bucovinei Romsilva
8.Federaţia Română de Fotbal – Sport si Feminitate
9.Federaţia Română de Volei – Turnee Zonale ale Campionatelor Naţionale de Volei F+M.
10.Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă – Turneul II – copii.
11.Federaţia Română de Bob /Sanie – Etapa de Cupă Mondială de sanie pistă naturală


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. DJST Suceava: Anul trecut, costul mediu pe competiţie a fost de 1505 lei | Moldova24

Lăsați un comentariu

*