Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Mopedist rănit grav, la Râșca. Nu a oprit la Stop și s-a izbit într-o mașină

Un bărbat de 61 de ani a ajuns în stare gravă la spital, marți, după un accident produs chiar de el. În timp ce conducea mopedul pe strada Primăriei din comuna Râșca, ajungând la intersecția cu DJ 155A, un localnic de 61 de ani nu a respectat semnificația indicatorului „STOP” și a pătruns în intersecție, ocazie cu care, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar de o femeie de 38 de ani, din aceeași localitate.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 61 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat.

„Cei doi conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, ce va fi soluționat procedural”, spun polițiștii.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Mopedist rănit grav, la Râșca. Nu a oprit la Stop și s-a izbit într-o mașină | Moldova24

Lăsați un comentariu

*