Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Restricții de viteză pentru două trenuri din Suceava din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul șinei

Două trenuri care circulă în județul Suceava vor circula cu restricții de viteză din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul șinei. Anunțul a fost făcut, miercuri, de CFR, potrivit căruia sunt vizate trenurile care circulă pe rutele: Suceava — Gura Humorului, Suceava — Dornești.

Viteza trenurilor s-a redus cu 20-30 km/h față de viteza normală de circulație pe următoarele regionale de căi ferate: București (tronsoanele Mogoșoaia — Urziceni, București — Golești, București — Videle), Craiova (tronsoanele: Piatra Olt — Cozia, Craiova — Orșova, Turceni — Gura Motrului, Videle — Craiova, Caracal — Piatra Olt, Pitești — Craiova), Iași (secțiile: Iași — Tecuci, Iași — Podu Iloaiei, Bacău — Bicaz, Suceava — Gura Humorului, Suceava — Dornești), Constanța (secțiile: Fetești — Țăndărei, Fetești — Slobozia, Medgidia — Tulcea), Galați (tronsoanele: Mărășești — Tecuci — Liești, Adjud — Comănești, Adjud — Râmnicu Sărat, Făurei — Buzău), Cluj (secțiile: Dej — Ilva Mică, Boju — Cojocna, Cluj Napoca — Episcopia Bihor, Cluj Napoca — Războieni, Cluj Napoca — Dej), Timișoara (tronsoanele: Orșova — Timișoara, Simeria — Păuliș) și Brașov (secțiile: Brașov — Teiuș, Brașov — Deda).

„CFR SA vă informează că începând de astăzi, 2 august 2017 și până la sfârșitul săptămânii, când sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 37 și 39 de grade în aer în majoritatea regiunilor, conform informărilor transmise de ANM, s-au luat măsuri speciale pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță. Astfel, personalul de întreținere a infrastructurii feroviare efectuează revizii suplimentare pe rețea în regiunile aflate sub atenționare de Cod galben și Cod portocaliu, prin verificarea directă a căii, măsurarea și înregistrarea permanentă a evoluției temperaturilor la nivelul șinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade, pe tronsoanele unde situația o impune se reduce viteza de circulație a trenurilor cu 20-30 km/h față de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfășoare în depline condiții de siguranță. Menționăm faptul că aceste măsuri respectă normele de siguranță feroviară în astfel de situații speciale”, se arată într-o informare a CFR.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Restricții de viteză pentru două trenuri din Suceava din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul șinei | Moldova24

Lăsați un comentariu

*