Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

Accident pe Calea Unirii. Un șofer beat a trecut pe roșu și a luat pe sus o femeie

Un șofer beat a trecut cu mașina pe roșu și a lovit o femeie pe trecerea de pietoni. Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, miercuri seară, în timp conducea autoturismul pe strada Calea Unirii, din municipiul Suceava, un localnic de 65 de ani nu a respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului electric aflat în funcţiune și a pătruns pe marcajul pietonal, ocazie cu care, a surprins și accidentat ușor o femeie de 53 de ani, din localitate, care, în calitate de pieton, traversa strada pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, pe culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru femeia de 53 de ani și de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru conducătorul auto, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural”, precizează IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*