Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

FOTO & VIDEO! Carambol cu trei mașini într-o intersecție din Suceava, din cauza unui șofer beat

Foto: Ionel Curcan

Un șofer beat a produs un adevărat carambol, luni seară, într-o intersecție din municipiul Suceava. Un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava arată că în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Eminescu din municipiul Suceava, ajungând în dreptul intersecției cu strada Veronica Micle, un localnic de 36 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de o femeie de 57 de ani, din aceeași localitate.

În urma impactului, cele două autoturisme au fost proiectate într-un autoturism parcat regulamentar în zonă.

Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 57 de ani, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă, nu a necesitat internarea.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru femeia de 57 de ani și de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 36 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. (Video: Ionel Curcan)

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO & VIDEO! Carambol cu trei mașini într-o intersecție din Suceava, din cauza unui șofer beat | Moldova24

Lăsați un comentariu

*