Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Tată și fiu condamnați după ce au băgat două persoane în spital

Un tată și fiul său au fost condamnați, miercuri, de magistrații Tribunalului Suceava pentru că au bătut două persoane până le-au băgat în spital.

Este vorba despre Marius Ilie Marcu și fiul său minor, Marius Cezar Gheorghe Scripcariu.

Primul a primit un an și o lună de închisoare cu suspendare cu un termen de supraveghere de patru ani, iar Scripcariu a primit măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de de trei luni. Sentința este cu drept de apel.

like-facebookPotrivit anchetatorilor, la data de 02 octombrie 2016, în jurul orelor 16:00-17:00 cu aproximație, Marcu Marius Ilie s-a deplasat la un restaurant situat în apropierea gării Ițcani, unde a consumat alcool până la ora 19.00. În acest interval de timp, la masa acestuia (situată pe terasa restaurantului) a ajuns și fiul său.

La o altă masă de pe terasa restaurantului se afla persoana vătămată S.E. împreună cu alte persoane. În jurul orelor 18:45 cu aproximație inculpatul Marcu Marius Ilie a observat că la mică distanță de restaurant, în parcare, se află persoana vătămată G.G.S.. Astfel că Marcu Marius Ilie s-a ridicat brusc de la masă și s-a deplasat spre persoana vătămată, solicitându-i pe un ton imperios să îl transporte de urgență cu mașina spre casă – inculpatul locuiește într-un imobil situat la o distanță de circa 1 km de locul respectiv.

Sesizând că inculpatul se află într-o stare avansată de ebrietate și totodată i se adresează pe un ton jignitor, persoana vătămată i-a comunicat că nu poate să îl ducă cu mașina la domiciliu și i-a sugerat să facă această deplasare cu un taxi. După ce a parcurs câțiva pași pe stradă, inculpatul s-a întors spre locul unde rămăsese persoana vătămată și, fără nici un motiv, a început să îi aplice acesteia mai multe lovituri cu pumnii în zona cranio-cerebrală; loviturile au fost deosebit de puternice, astfel că victima s-a prăbușit pe șosea.

Sesizând acest incident de pe terasa restaurantului precum și faptul că inculpatul intenționa să lovească în continuare pe victima căzută, persoana vătămată S.E. s-a ridicat de la masă și s-a deplasat în fugă spre cele două persoane, solicitându-i inculpatului să înceteze violențele.

Enervat de această intervenție și totodată aflat într-o stare avansată de ebrietate, inculpatul Marcu Marius Ilie a scos din buzunar un cuțit, a proferat insulte la adresa persoanei vătămate S.E., a afirmat că o să-l lovească cu acel obiect, după care s-a năpustit asupra sa cu intenția lipsită de echivoc de a-l lovi. Din cercetări a rezultat că S.E. a fugit din fața inculpatului, urmărit în fugă de către autor dar cu toate acestea a fost prins și lovit cu respectivul instrument vulnerant – mai precis victimei i-au fost produse leziuni prin tăiere la nivelul brațului stâng, abdomenului și mâinii stângi.

După producerea acestor leziuni (loviturile vizau zone vitale, însă intenția nu s-a materializat datorită manevrelor de autoapărare al victimei), de S.E. s-a apropiat coinculpatul Marius Cezar Gheorghe Scripcariu care, având asupra sa un corp contondent dur (un par), a lovit victima în zona pieptului, cu consecința prăbușirii victimei pe șosea; inculpatul Marius Cezar Gheorghe Scripcariu a continuat să aplice apoi victimei mai multe lovituri cu picioarele în diverse zone anatomice.

Celelalte persoane de la masă au încercat să îl liniștească pe Marcu, dar acesta a început să amenințe cu cuțitul persoanele prezente cărora le-a provocat o stare de temere, fiind nevoite să se refugieze în interiorul restaurantului și să solicite sprijinul lucrătorilor de poliție.

Cele două persoane vătămate au fost transportate cu o ambulanţă la Spitalul judeţean de urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava unde li s-a acordat asistenţa medicală necesară. Conform concluziilor cuprinse în certificatul medico-legal întocmit de medicul legist din cadrul S.M.L. Suceava, persoana vătămată G.G.S. a prezentat excoriații, echimoze și tumefacție produse prin loviri cu mijloc contondent urmată de cădere. Aceste leziuni necesită un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Cu privire la cea de-a două victimă a incidentului, în cuprinsul certificatului medico-legal medicul legist a consemnat că i-au fost produse echimoze care necesită în vederea vindecării 2-3 zile de îngrijiri medicale (aceste leziuni au fost produse prin actele de violență exercitate de Marius Cezar Gheorghe Scripcariu prin lovire cu corp contondent urmată de cădere); de asemenea, i-au fost produse excoriații la nivelul brațului stâng și mâinii drepte care necesită în vederea vindecării un număr de 3-5 zile de îngrijiri medicale, precum și o plagă înțepată la nivelul abdomenului care necesită în vederea vindecării un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale.

Tentativă de omor! Tată și fiu trimiși în judecată după ce au băgat două persoane în spital


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*