Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Contrabandist recidivist, trimis în judecată de procurori

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Viorel Traian Marta, recidivist, pentru infracţiunea de „contrabandă”.

Potrivit anchetatorilor, la data de 12.05.2017, a transportat o cantitate de aproximativ 13.000 pachete ţigarete provenind din spaţiul extracomunitar, pentru care nu poseda documente justificative, acestea fiind ascunse într-un spaţiu special amenajat din autoturism. Prejudiciul produs prin comiterea faptei este de 156.609 lei.

Inculpatul a fost identificat în jurul orelor 00.00, ca urmare a opririi sale în trafic de către organele de poliţie.

„Precizăm că trimiterea în judecată a unei persoane este o etapă a procesului penal reglementată de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susțin procurorii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*