Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

VIDEO! Dezastru forestier. Imagini cu arborii smulși din pământ pentru a da impresia că au fost doborâți din cauze naturale

Zeci de copaci au fost găsiți smulși din pământ în zona Ocolului Silvic Bucovina pentru a da impresia că au căzut din cauze naturale. Arborii au fost identificați, marți, de un echipaj mixt, format din polițiști ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava.

Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, au fost identificați scoși din rădăcini, 59 de arbori de esență rășinoase din specia molid, care prezentau pe trunchiuri urme de zdrelire și tasare a scoarței, ca urmare a acțiunii de scoatere din rădăcină, iar prin modul de așezare în urma căderii, aceasta nu era specifică doborâturilor cauzate de intemperiile meteorologice.

Mai mult, în zonele învecinate nu au fost identificați arbori doborâți ca urmare a efectelor cauzate de intemperiile meteorologice, fapt ce contrazice ipoteza că arborii scoși din rădăcină și identificați la fața locului s-ar datora cauzelor naturale.

„În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate”, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor producerii faptei și identificarea persoanelor implicate”, se precizează în comunicatul Poliției.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. VIDEO! Dezastru forestier. Imagini cu arborii smulși din pământ pentru a da impresia că au fost doborâți din cauze naturale | Moldova24

Lăsați un comentariu

*