Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Vezi ce firmă va tipări buletinele de vot pentru alegerile parțiale!

O singură firmă a depus ofertă pentru tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile parțiale din județul Suceava. Este vorba despre Lidana SRL, cu care Instituția Prefectului va semna contractul pentru tipărirea celor aproape 4.500 de buletine de vot.

Cinci partide politice vor avea candidați la alegerile parțiale care vor avea loc la Siminicea și Iacobeni, pe 11 iunie.

Acestea sunt: PNL, PSD, ALDE, PMP și USR. Candidaturilor vor fi depuse la birourile electorale de circumscripție.

Până acum, și-au anunțat candidații PNL și PSD. Din partea formațiunii liberale Vasile Clim, actualul primar interimar al comunei Siminicea, va candida pentru a fi ales de cetățeni, iar pentru Iacobeni va candida inginerul Vasile Cezar Groza.

Din partea social democraților, la Iacobeni propunerea de candidat este Viorel Maxim, un tânăr ambițios de 29 de ani, absolvent al Facultăților de Drept și de Silvicultură din cadrul Universității Transilvania din Brașov și care lucrează în prezent la Ocolul Silvic din Iacobeni ca inginer silvic.

La Siminicea a fost propusă Maria Murariu, profesor la Școala Gimnazială Siminicea unde activează încă din 1989, ca secretar și profesor titular în învățământul preșcolar. Maria Murariu este absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.

În cele două comune în care vor avea locuri alegeri au fost constituite șase secții de votare. Totodată, se iau și măsuri de pază. Astfel că dacă la Siminicea paza va fi asigurată de jandarmi, la Iacobeni vor fi la datorie polițiștii.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Alegeri parțiale! Localnicii din două comune sucevene își aleg, duminică, primarul | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*