Miercuri 16 August 2017, Actualizat acum 227 zile 12:00 am

 

Un tânăr din Suceava promovează Bucovina cu ajutorul străinilor. „Este dureros că mă susțin străinii și cei de la noi nu”

Un tânăr din județul Suceava promovează Bucovina cu ajutorul străinilor. În vârstă de 26 de ani, Daniel Tiron s-a întors acasă din Tenerife, unde a lucrat mai mulți ani, în 2015, și de atunci și-a consumat timpul, efortul, dar și banii pentru promovarea meleagurilor pe care s-a născut. De mic a visat să devină fotograf…și a reușit. Nu își imaginează să facă altceva în viață. A îmbinat pasiunea pentru fotografie cu cea pentru locurile în care a crescut și a ieșit ceva frumos. Din mâinile sale ies cele mai relevante fotografii cu peisajele absolut superbe din Bucovina.
Tânărul este din Stulpicani, iar în perioada cât a lucrat în străinătate mărturisește că suferea foarte mult de dorul de casă.

Așa că a decis să revină în România și pentru a-i face și pe prietenii săi din străinătate să înțeleagă durerea sa de a sta departe de casă a decis să îi aducă în Bucovina. Și nu doar pe ei…

„Ideea mi-a venit când eram la Tenerife. Dorul de casă m-a făcut să mă întorc acasă și să fac ceva pentru locul meu natal. Încerc să atrag străinii să ne viziteze Bucovina, am expoziții de tablouri cu imagini din Bucovina, în Spania, Italia..Încerc să arăt că noi avem o țară frumoasă, un colț de rai. În această vară voi realiza o revistă cu fotografii din Bucovina pentru Tenerife. Revista se va numi „Descoperă Bucovina cu mine”. În luna iulie am organizat și o tabără de 3 zile care se numește „La pas prin Bucovina”, de pe data 15-18 iulie. Am început să aduc spanioli din Tenerife în Bucovina și aș vrea să încurajez cât mai mulți români să facă ceva pentru țara lor și noi cei tineri putem face o schimbare în frumoasa Românie”, a spus tânărul.

Nu are o echipă în spate care să îl ajute, face totul de unul singur, dar a căutat mai mulți sponsori în Tenerife care să susțină în demersul său. În România încă nu a găsit niciun sprijin.

„Este dureros că mă susțin străinii și cei de la noi, pe care îi plătim din banii noștri să facă ceva pentru noi nu fac nimic, sunt susținut de o agenție de casting cu care colaborez în Spania, lucrez pentru ei ca actor în videoclipuri muzicale, publicitate”, a mai adăugat Daniel.

Chiar și așa însă nu și-a pierdut speranța și vrea să găsească înțelegere la autoritățile locale sucevene, care să îl ajute în această promovare a locurilor  din Bucovina. Nu are însă nici mari așteptări.

„Străinii mă întreabă de ce pleacă românii noștri dacă avem asemenea zonă frumoasă, o țară ce are de toate munte, câmpie, mare…”, spune Daniel.

Pe viitor, vrea să organizeze cât mai multe expoziții de fotografie în Europa, să arate tuturor cât de frumoasă este Bucovina.

„Pentru mine, Bucovina este grădina Maicii Domnului, este acasă, este locul meu natal, locul copilăriei și sunt mândru să arăt străinilor locul de unde vin, nu-mi este rușine că sunt român”, a precizat tânărul.

Următoarea expoziție cu imagini din Bucovina va avea loc în Castellon- Spania, în perioada 7-9 iunie. Numai prin intermediul său, Daniel a reușit să aducă în Bucovina 150 de persoane, spune el, toate din Tenerife.

Mulți, când au văzut pozele din Bucovina îmi ziceau că această zonă nu există, că este prea frumoasă”, mărturisește tânărul sucevean.

3 Comentarii

  1. Anonim says:

    Acest tanar promoveaza Bucovina folosind poze din Harghita luate de pe net. daca acest tanar vrea sa promoveze Bucovina sa o faca cu munca lui.

    Răspunde
  2. Anonim says:

    Dar mai dureroasa decat lipsa sprijinului este sa te folosesti de munca altuia ca sa iesi in fata! Daca esti fotograf dute in Bucovina, fa poze, promoveaza ce vrei dar nu te folosi de munca altuia! E rusinos ce ai facut!

    Răspunde

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Peisajele și frumusețile Bucovinei, promovate într-o expoziție în Spania | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*