Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Cum va fi vremea în weekend

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru weekend. Potrivit acesteia vremea în weekend, în București, dar și în țară va fi instabilă.

Vineri, vremea va deveni în general instabilă în jumătatea de nord-vest a teritoriului și în zona montană, unde vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil cu aspect de vijelie. Izolat vor fi căderi de grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp. În restul țării, cerul va fi temporar noros și doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice, îndeosebi după-amiaza. Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale, cu maxime cuprinse între 16 și 27 de grade și minime între 7 și 17 grade. Dimineața și noaptea, izolat vor mai fi condiții de ceață.

Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate si se vor semnala averse, însotite de descărcări electrice, la început în regiunile intracarpatice, unde si valorile termice vor marca o scădere, apoi din orele amiezii si în restul teritoriului. Ploile vor avea si caracter torential, local se vor cumula cantităti de apă însemnate si vor fi căderi de grindină. Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, îndeosebi în timpul ploilor si izolat va putea lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 17 si 27 de grade. (16 grade in Maramures si 28…29 de grade in sud si sud-est).

Duminică, vremea va fi usor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în cursul zilei când, local în centrul, sudul tării si la munte si izolat în rest, se vor semnala averse si descărcări electrice. Izolat vor mai fi conditii de grindină. Vântul va avea intensificări, mai ales ziua, la munte, în regiunile estice si sud-vestice si izolat în rest. Temperaturile maxime, în scădere fată de ziua precedentă în estul si sud-estul tării, vor fi cuprinse între 16…17 grade în nordul Modovei si 26…27 de grade în Oltenia si sudul Munteniei. Dimineata, în zonele joase vor fi conditii de ceată.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*