Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Doi bărbați cercetați pentru furturi din două gospodării

Doi bărbați sunt cercetați de polițiști după furturi din două gospodării. Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, joi, 28 aprilie, Postul de poliție Stulpicani a fost sesizat de o localnică de 27 de ani, despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras bunuri dintr-o anexă a locuinței sale.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de lipsa unui sistem de alarmare sau siguranță și de faptul că, imobilul nu era locuit, în cursul zilei de 27.04.2017, prin forțarea sistemului de închidere al anexei, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras un motor electric.
Pe timpul cercetărilor, polițiștii au fost sesizați și de o femeie de 62 de ani, din aceeași localitate, despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din garajul locuinței sale.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, la 27.04.2017, profitând de lipsa de la domiciliu a victimei, plecată în orașul Gura Humorului și de faptul că, aceasta a lăsat uşa garajului neasigurată şi porţile de acces în curte larg deschise, persoane necunoscute au sustras un motoferăstrău, în valoare de aproximativ 1.500 lei.

În urma activităților operative întreprinse de polițiștii Poliţiei oraşului Frasin, autorii celor două furturi au fost identificaţi ca fiind, un bărbat de 27 de ani şi celălalt de 45 de ani, ambii din comuna Stulpicani.
Astfel, motorul electric sustras din anexa locuinței femeii de 27 de ani a fost găsit ascuns de autorii în lunca pârâului Gemenea, din localitate, fiind recuperat, iar motoferăstrăul sustras din garajul celeilalte victime, a fost vândut cu suma de 200 lei, unui bărbat din județul Arad, venit în vizită la nişte rude din localitatea Stulpicani și care, în dimineaţa zilei 28.04.2017, ora 08.30, a plecat spre domiciliu.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural, precizează polițiștii.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Doi bărbați cercetați pentru furturi din două gospodării | Moldova24

Lăsați un comentariu

*