Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Femeie accidentată mortal de o mașină! Șoferul vinovat era băut și a fost reținut de polițiști

O tragedie a avut loc, miercuri, în localitatea Tișăuți, comuna Ipotești. În timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Ipoteşti, un localnic de 47 de ani, Mihai Florin Curcă, s-a angajat în depăşirea autoturismului condus de Sorin Negru, un localnic de 50 de ani, moment în care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a acroşat şi accidentat grav o femeie de 68 de ani, Elena Hreniuc, din aceeași localitate, ce se deplasa regulamentar pe marginea din stânga a părţii carosabile, în aceeaşi direcţie cu cea a autovehiculelor.

Femeia a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă, din cauza leziunilor suferite, ulterior, a decedat.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 47 de ani și de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 50 de ani, după care, la spital, conducătorului auto vinovat de producerea accidentului i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, susțin polițiștii.

Șoferul vinovat este cercetat de polițiști, care au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

„În urma probatoriului administrat, bărbatul de 47 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru stabilirea măsurilor legale ce se impun”, precizează IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*