Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Administratorul unei societăți de prelucrare a lemnului din Valea Moldovei, amendat de polițiști. Vezi ce nereguli au găsit!

Polițiștii din cadrul Serviciul de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, fiind în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au acţionat, vineri, în baza planului de acţiune propriu pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii silvice, motiv pentru care au efectuat un control de specialitate împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Suceava, la o societate, din comuna Valea Moldovei.

În urma controlului a rezultat faptul că s-a expediat cantitatea de 10.302 mc lemn lucru de esenţă răşinoase, fără provenienţă legală.

Totodată, administratorul depozitului, nu a împrejmuit spaţiul destinat depozitării materialelor lemnoase.

„În urma celor constatate, administratorul, a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor legale a Legii 171/2010 R, cu amendă în cuantum de 5000 lei şi confiscarea valorica, pentru cantitatea de 10.302 mc lemn lucru de esenţă răşinoase, în valoare de 1.650 lei”, se precizează într-un comunicat al Poliției.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*