Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Fostul șef al Direcției Antifraudă din Suceava, condamnat definitiv. Care este pedeapsa!

Ionut Vartic

Fostul șef al Direcției Antifraudă Suceava, Ionuț Vartic, a fost condamnat definitiv, luni, în dosarul în care a fost acuzat de fapte de corupție. Vartic a primit din partea magistraților Curții de Apel Suceava o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru pentru săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Totodată, judecătorii impun lui Vartic „să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate”.

În același dosar, afaceristul Corneliu Ciuchea, administrator al firmei Valea Obcinilor, a primit doi ani și patru luni de închisoare sub supraveghere.

Totodată, Lucica Botuşanu, administratorul SC Botuşanu Com SRL Fălticeni, a primit doi ani de închisoare cu suspendare, iar Filuţă Cerlincă, administratorul pensiunii La Filuţă din Mălini, a fost achitat.

like-facebookPotrivit procurorilor, în zilele de 15 mai, 17 iunie și 5 decembrie 2014, Ionuţ Vartic, în calitate de inspector-șef antifraudă în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava – Serviciul Control Nr. 5, i-a transmis prin SMS-uri lui Corneliu Ciuchea, în vederea transmiterii mai departe, informaţii ce nu erau destinate publicităţii, pe care le obţinuse în virtutea funcţiei sale, devoalând controale inopinate ce urmau să fie efectuate la diverși agenţi economici de către inspectori antifraudă. Scopul acestor divulgări a fost, pe de o parte, încercarea de a proteja operatorii economici agreaţi de Ciuchea Corneliu, iar pe de altă parte de a obţine pentru sine bunuri și foloase necuvenite. În perioada martie – noiembrie 2014, inculpatul Ciuchea Corneliu a pretins și a primit de la inculpata Botușanu Lucica suma totală de 90.000 lei, în tranșe lunare de câte 10.000 lei, lăsând-o să creadă că, prin influenţa pe care o are asupra unui funcţionar public neidentificat numit <Doctorul>, ar putea determina protejarea firmei acesteia din urmă în ceea ce privește controalele fiscale. Pe 15 mai 2014, Ionuț Daniel Vartic a devoalat, către Corneliu Ciuchea, date confidenţiale privind organizarea unui control inopinat la un complex comercial situat în zona industrială a municipiului Suceava, de către inspectorii DRAF Suceava.

Divulgarea a avut drept scop asigurarea protecţiei unei societăţi comerciale cu care Ciuchea Corneliu derula activităţi comerciale și care avea două puncte de lucru în complexul respectiv. Procurorii DNA susțin că pe 17 iunie 2014, şeful Serviciului Nr. 5 din DRAF Suceava i-a transmis administratorului firmei Valea Obcinilor informaţii confidenţiale prin intermediul cărora a dezvăluit date despre acţiunile de control în teren pe care echipele de inspectori antifraudă urmau să le desfășoare pe raza municipiului Fălticeni, iar după ce a primit aceste date, Corneliu Ciuchea a contactat-o pe Lucica Botuşanu și a avertizat-o despre sosirea echipelor de inspectori. Informaţia a ajuns imediat şi la urechile celorlalţi agenţi economici, parteneri de afaceri.

De asemenea, la începutul lunii noiembrie 2014, Filuţă Cerlincă, cu ocazia desfășurării unei petreceri (botezul fiicei lui Vartic), inculpatul Vartic Ionuţ Daniel a acceptat oferta inculpatului Cerlincă Filuţă de a beneficia, în mod gratuit, de cazarea invitaţilor în cele 17 camere și 5 apartamente ale unui complex turistic, administrat de acesta din urmă, ajutându-l astfel în activitatea infracţională pe omul de afaceri și cauzând firmei un prejudiciu în cuantum de 3.345 lei.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Fostul șef al Direcției Antifraudă in Suceava, condamnat definitiv. Care este pedeapsa! | Moldova24

Lăsați un comentariu

*