Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO! Vernisajul expozițiilor de ouă încondeiate, pictură pe sticlă, grafică și acuarelă, la Câmpulung Moldovenesc

Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Consiliul Local, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică și Muzeul „Arta lemnului” au organizat, pe 27 martie,  vernisajul expozițiilor de ouă încondeiate, pictură pe sticlă, grafică și acuarelă care vine în întâmpinarea sărbătorilor pascale.

Artiști deja consacrați cât și la început de drum s-au prezentat cu lucrări de o adevărată valoare artistică.

„Domnul profesor Filon Lucău a fost și de această dată prezent cu o expoziție de icoane pe sticlă si ouăle încondeiate cu specific de Moldovița și Câmpulung Moldovenesc, adevărate bijuterii ale culturii și tradiției bucovinene, au fost aduse în fața publicului câmpulungean de doamna profesoară Gabi Neica și de doamna Anca Damoc, artist popular. La prima sa expoziție a fost și tânărul artist plastic Florin Ionuț Niga, student în anul II al Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași”, a precizat primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură.

Evoluția corului de copii al Parohiei „Sfântul Dumitru” sub conducerea preotului paroh Liviu Solovan, deținător al premiului I la Festivalul-Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă “Buna Vestire” ediția a XXVII-a, a încântat publicul cu cântece laice dar și religioase culminând cu „Prohodul Domnului”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*