Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

FOTO! Trei tineri reținuți după ce au fost prinși cu țigări de contrabandă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră  Vicovu de Sus au observat, joi, în apropierea graniţei cu Ucraina, pe direcţia localităţii de frontieră Bilca, un autoturism care staționa și trei persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

Imediat, poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care acestea au încercat să fugă, abandonând coletele într-un imobil dezafectat din zonă.

În urma acțiunii, polițiștii de frontieră au reuşit să reţină persoanele în cauză, trei tineri cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, toți domiciliați pe raza județului Suceava.

În urma cercetării terenului, polițiștii de frontieră au descoperite mai multe colete, ce conțineau cantitatea de 2.999 pachete de țigări, marca Marble, de proveniență ucraineană, precum și un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Marea Britanie, în valoare de 6.000 lei, care a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii de frontieră le-au întocmit celor trei cetăţeni români lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, tinerii fiind reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi în cursul zilei de azi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, precizează comisarul șef de poliție, Ilie Poroch-Serițan.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Trei tineri reținuți după ce au fost prinși cu țigări de contrabandă | Moldova24
  2. Cei trei tineri prinși cu aproape 3.000 de pachete de țigări de contrabandă, puși sub control judiciar | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*