Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Harasim: Pe albia râului Bistrița este format un pod de gheață care în prezent poate crea probleme pe tronsonul Iacobeni-Vatra Dornei

Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, s-a deplasat, duminică, 19 februarie 2017, în municipiul Vatra Dornei, unde a avut o întrevedere cu primarul Ilie Boncheș pentru a evalua situația actuală a lucrărilor de degajare a formațiunilor de gheață din zona confluenței râurilor Dorna și Bistrița.

ABA Siret Bacău, prin intervențiile cu utilaje specifice, a deblocat albia râului Bistrița pe o lungime de circa 400m, în aval de confluența cu afluentul de dreapta al acestuia, respectiv râul Dorna.

În prezent se apreciază că zăporul de pe râul Dorna are asigurată deplasarea în aval, iar locuințele din cartierul Obor nu se mai află în pericol de inundare.

Se va continua monitorizarea cursului râului Bistrița, în amonte de confluența cu râul Dorna (în amonte de municipiul Vatra Dornei), întrucât în bazinul superior al râului Bistrița până în zona Cîrlibaba, pe albia râului este format un pod de gheață care în prezent poate crea probleme pe tronsonul Iacobeni-Vatra Dornei”, susține prefectul Constantin Harasim.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Harasim: Pe albia râului Bistrița este format un pod de gheață care în prezent poate crea probleme pe tronsonul Iacobeni-Vatra Dornei | Moldova24

Lăsați un comentariu

*