Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Doi traficanți de droguri arestați, iar trei puși sub control judiciar după perchezițiile de miercuri

Traficanții de droguri care au fost ridicați în urma acțiunii DIICOT de miercuri, au ajuns, joi, în fața instanței. Tribunalul Suceava a admis în parte propunerea de arestare preventivă a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, respectiv faţă de Mirel Claudiu Mititean și Michael Florin Grosu zis „Flo” și a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de introducerea în ţară de droguri de mare risc, efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive. Lui Grosu Michael Florin, alături de infracțiunele amintite mai sus i se adaugă și infracțiunea de introducere în țară de droguri de mare risc, fără drept, constituirea unui grup infracţional organizat.

Pentru alți traficanți de droguri, aceeași instanță a respins, ca neîntemeiată, propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava de a fi arestați preventiv, respectiv: Lăpușteanu Bogdan Marian, Lehaci Silviu Alexandru și Orhean Mihai au fost puși sub controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Lăpușteanu Bogdan Marian, zis „Tractor” mai are la activ o condamnare de 8 luni închisoare în Spania pentru furt. El este acuzat de efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive.

Lui Lehaci Silviu Alexandru și lui Orhean Mihai i-au fost reținute infracțiunea de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive. Cei trei au și o serie de obligații ce derivă din măsura controlului judiciar între care să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor de către organul judiciar care a dispus măsura, respectiv la Poliţia oraşului Gura Humorului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi și să nu depăşească limita teritorială a oraşului Gura Humorului, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală.Instanța atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Decizia magistraților nu este definitivă.

FOTO! Aduceau droguri din Spania și Olanda și le vindeau la Câmpulung și Gura Humorului. Ce au găsit anchetatorii în locuințele traficanților!

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Doi traficanți de droguri arestați, iar trei puși sub control judiciar după perchezițiile de miercuri | Moldova24

Lăsați un comentariu

*