Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Zeci de străzi din Rădăuți vor fi modernizate. Vezi care sunt acestea!

Zeci de străzi din municipiul Rădăuți vor fi modernizate. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Nistor Tătar. El a precizat că a pregătit proiecte pentru modernizarea a aproape 30 de străzi din municipiu.

Este vorba despre două proiecte care vor fi depuse pentru a fi finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru modernizarea a aproximativ 22 de kilometri de străzi.

Primul proiect, de 1,19 milioane de lei, va fi pentru asfaltarea a 12 străzi: George Coșbuc, Ion Grămadă, Gheorghe Doja, Berăriei, Cucului, Mică, Podurilor, Pandurilor, Zorilor, Alexandru Odobescu, Vasile Conta și str. Îmbinată.

Cel de-al doilea proiect, de 1,589 milioane de lei, vizează modernizarea a 11 străzi: o parte din str. Bogdan Vodă, str. Gării, Spitalului, Teiului, Iraclie Porumbescu, Volovățului, Ioan Nistor, Dobrogeanu Gherea, Dumitrie Dan, Școlii Noi, și o parte din Piața Unirii.

De asemenea, Primăria Rădăuți intenționează să aloce fonduri, în acest an, și pentru reabilitarea străzilor: Mihai Bodnar, Andronic Motrescu, Frâncei, Putnei, până la intersecția cu str. Horodnicului, și str. Bogdan Vodă, porțiunea de la herghelie și până la str. Hipodromului, dar și strada Abatorului.

Totodată, Nistor Tătar a anunțat că vor fi alocați bani din bugetul local și pentru reabilitarea trotuarelor de pe străzile: Gheorghe Lazăr, Daciei, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Simion Băruțiu, Volovățului și Trandafirilor.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*