Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Secțiile Spitalului Județean Suceava, reorganizate

Patru secții din cadrul Spitalului Județean „Sf Ioan cel Nou” din Suceava și-au redus numărul de paturi. Tot în cadrul unității spitalicești au fost însă înființate alte compartimente, iar la alte patru secții își majorează numărul de paturi.

Aproape că nu este reuniune de deliberativ al Consiliului Județean în care să nu fie modificată organigrama Spitalului Județean.  Aleșii județului au aprobat la ultima reuniune ordinară a anului trecut,proiectul de hotărâre prin care a fost modificată structura organizatorică.

Inițiatorul proiectului este nimeni altul decât președintele CJ,Gheorghe Flutur care arată în expunerea de motive că solicitarea a venit din partea Spitalului Județean,aceasta din urmă însă se află în subordinea Consiliului Județean.

Astfel Secția medicină internă își reduce numărul de paturi de la 39 la 28 pe motiv că se reorganizează spațiile în condițiile reabilitării și modernizării secției și a spitalului, Secția nefrologie își reduce numărul de paturi de la 39 la 28, propunerea fiind motivată de diminuarea adresabilității acestei secții și Centrul chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă își reduce numărul de paturi de la 15 la 8,datorită carenței de personal calificat, coroborată cu înregistrarea unor valori reduse a indicatorilor de calitate la această specialitate medicală. De asemenea, Centrul de hemodializă 32 de aparate de transformă în Stație de hemodializă 4 aparate, prin reducerea numărului de paturi de la 32 la 4, datorită existenței în zonă a două centre private de dializare a persoanelor dependente de acest gen de tratament.

Noi compartimente înființate

În cadrul Spitalului Județean „Sf.Ioan cel Nou” Suceava se înființează Compartimentul Recuperare Medicală-Ortopedie -Traumatologie cu 10 paturi în cadrul Secției Recuperare, Medicină și Balneologie, fără a modifica numărul total de paturi ale secției. Înființarea Compartimentului UAVCA cu 8 paturi în cadrul Secției Neurologie, potrivit prevederilor unui ordin al ministrului sănătății și înființarea în cadrul Ambulatoriului de specialitate a două cabinete de specialitate;cabinetul de aleorlogie și imunologie precum și cabinetul de psihiatrie, sunt alte trei obiective medicale care sunt cuprinse în proiectul de hotărâre amintit mai sus.

Compartimentul Neurochirurgie se transformă în Secția de Neurochirurgie și își majorează numărul de paturi aprobate de la 10 la 25,motivat de creșterea progresivă a numărului consumatorilor de servicii medicale în specialitatea medicală neurochirurgie.

Secția Ortopopedie și Traumatologie își majorează numărul de paturi de la 35 la 50, fapt ce ar permite o creștere a calității actului medical, Secția Obstretică Ginecologie își majorează numărul de paturi de la 80 la 85 prin redistribuirea a 5 paturi de la Compartimentul Obstretică-Ginecologie ca urmare a solicitărilor în ceea ce privește sectorul de obstretică.

Nu se știe care este substratul schimbării numelui unor compartimente,cert este că deliberativul județean a aprobat redenumirea structurii Punct de Transfuzii în Unitate de Transfuzii și redenumirea structurii Serviciu Statistică și informatică medicală în Serviciu de evaluare și statistică medicală. Totodată, schimbarea arondării Laboratorului de bacteriologie BK din structura Dispensarului TBC ca structură separată pentru deservirea Secției pneumologie, justificată de faptul că locația în care funcționează este amplasată în clădirea secției, având circuite separate.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Secțiile Spitalului Județean Suceava, reorganizate | Moldova24

Lăsați un comentariu

*