Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Întâlnire între șeful CJ Suceava și oficialitățile din Cernăuți: Am convenit să reluăm demersurile pentru modernizarea punctului de frontieră Siret- Porubnoe si deschiderea a altor 4 noi puncte

Președintele CJ, Gheorghe Flutur, a fost prezent la sfârșitul săptămânii trecute, la Cernăuți, la invitația oficialităților din Regiunea Cernăuți, la o serie de evenimente alături de guvernatorul Regiunii Cernăuți, Alexandr Fisciuk, președintele Consiliului Regional Cernăuți, Ivan Muntean, primarul Cernăuțiului, Oleksi Kasprukn și consulul general al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan. Au mai participat din partea părții române, Viorel Seredenciuc, vicepreședinte CJ Suceava, Mihăiță Negură, primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc și Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Județene “I. G. Sbiera”.

„Pe 15 ianuarie, am participat la Cernăuți la evenimentele dedicate poetului național Mihai Eminescu, la 167 de la naștere și am depus o coroană de flori la statuia poetului, din Cernăuți. Ziua de 15 ianuarie, ziua nașterii poetului Mihai Eminescu, este marcată, începând din 2011, în fiecare an, ca Zi a Culturii Naționale. Și cu această ocazie am transmis un salut românilor din Regiunea Cernăuți, pe care i-am felicitat pentru eforturile pe care le fac pentru a păstra limba română și tradițiile. Am mulțumit autorităților de la Cernăuți pentru colaborare și sprijinul acordat și am vorbit și despre sprijinul nostru pentru minoritățile din județul Suceava”,  a spus Flutur.

În partea a doua a zilei de 15 ianuarie, șeful administrației județene a fost prezent la Festivalul Malăncii „Malanca Fest 2017”. În cadrul festivalului au participat 46 de colective de malancari. Aici și județul Suceava a fost prezent prin „Capra” de la Mălini și Ansamblul „Piatra Șoimului” din Câmpulung Moldovenesc, formații care au fost foarte bine primite și apreciate pentru autenticitatea programelor prezentate.

„În discuțiile cu oficialitățile regionale am convenit ca în perioada următoare să reluăm demersurile pentru modernizarea punctului de frontieră Siret – Porubnoe si deschiderea a altor 4 noi puncte de frontieră, la Vicovu de Sus – Crasnoilsk, Climăuţi – Fântâna Albă, Ulma – Ruska şi Izvoarele Sucevei – Șhepit și să dezvoltăm colaborarea în domeniile sănătate, învățământ, pe situații de urgență și mediul de afaceri, așa cum am prevăzut și în recentul Protocol semnat la Suceava”, a conchis Flutur.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*