Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Doi soți au suferit atacuri de panică după ce locuința le-a luat foc

Doi soți din Baia au suferit atacuri de panică, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce locuința le-a luat foc. Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Baia.

La sosirea echipajelor, ardeau două anexe gospodăreşti şi acoperişul casei de locuit, existând pericolul de propagare la adăpostul de animale şi o casă învecinată. Incendiul a fost lichidat la ora 3:55. Au ars bucătăria de vară şi o magazie, pe o suprafaţă totală de aproximativ 30 de metri pătraţi, acoperişul casei de locuit pe 60 de metri pătraţi şi bunuri casnice. S-au degradat pereţii portanţi şi planşeul locuinţei.

Pe timpul intervenţiei, proprietarii, în vârstă de 72 şi 66 de ani, au suferit un atac de panică, fiind preluaţi de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Incendiul a izbucnit din bucătăria de vară, iar cauza probabilă a fost efectul termic, generat de sistemul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură) amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*